poetule, lasă această
revărsare-ți aspră-n căușul cu milă
știu, există culori crepusculare pe lună
dar n-așterne dume negre și seci pe filă;
adu-te pe căile care fug de fiecare lacună
poetule,
haru-ți stă pe o construcție tremurândă
zadarnic hrănești gura care nu-i flămândă
că versurile-ți de nimic și de toate abundă
lumea ta e pătratul perfect, nu-i rotundă
poetule,
existența ta e-n colțurile niciodată obtuze
prin reminescențe ș-amintiri mereu difuze
pasiunea nu-ți strecoară-n vers călăuze
ci splendide stări care fuzionează pe buze
poetule,
oare ți-ajunge?
ți-ajunge?
