uneori
printre gânduri
și printre rânduri
te poți preface
a ști
la fel cum alții
se prefac
a scrie.
dar în fața lor
tu n-ai puterea
să minți.
poți arde de
bună voie,
când între pagini albe
n-apar cuvinte,
ci gânduri negre?
asta
e arta-n care-nveți
întâi
să urăști și
să iubești
în multe feluri,
ș-apoi să
uiți cum.
acum ai început sau
ai terminat ceea ce
vrei să spui?
asta
e arta-n care devii
numai detalii –
ca mii de reflexii
în vitralii.
unde soarele apune
invers și
nimeni, niciodată
nu-ți spune
pe nume?
ai, dintr-o dată,
mai multe buze,
mai mulți ochi,
zeci de inimi
și sute de voci.
unde e imaginație
și unde e
realitate?
eu sunt ceea ce sunt
sau sunt ceea ce am fost?
astea sunt amintirile mele
sau sunt ale celorlalte „eu”?
mai sunt oare
cu picioarele
pe pământ?
poți fi tu de-atunci
ori tu de altcândva
poți chiar să treci
granița spre
altcineva –
să fii tu
altcândva.
dar nu poți claca,
nu poți uita
și nu poți
nicicum,
în vreun fel,
vreodată
renunța.
